Guvernul a aprobat Ordonanța | Marius Budăi: „S-a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil”

Guvernul a aprobat Ordonanța | Marius Budăi: „S-a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil”
Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 26/08/2022, 13:10

Guvernul a aprobat, vineri, 26 august, o ordonanță care prevede acordarea concediului paternal pentru nașterea fiecărui copil, nu numai la primul, așa cum era până acum, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi.

„S-a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum, dar şi prin această ordonanţă s-au extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept”, a spus ministrul Marius Budăi, după ședința de Guvern.

„Am majorat şi perioada de acordare, în sensul că acei părinţi, taţii care au şi cursuri de puericultură vor avea 15 zile de concediu paternal, astfel încât în primele zile de viaţă ale noului născut să poată fi alături de familie.

Taţii care nu au cursuri de puericultură vor avea, în loc de 5, 10 zile la dispoziţie, astfel încât să poată sta acasă în primele zile de viaţă ale noului născut”, a adăugat ministrul Muncii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Metode naturale care te scapă de țânțari. Funcționează și în cazul muștelor
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×